DISTRIBUIȚI

Majoritatea germanilor vor interzicerea focurilor de artificii în centrele marilor oraşe, de Anul Nou, conform unui sondaj dat recent publicităţii.

În mod obişnuit caracterizate de o ordine „teutonă”, centrele urbane din Germania sunt luate cu asalt de festivităţi turbulente cu ocazia Anului Nou. Pentru persoanele care încearcă să ajungă acasă după petrecerea de Revelion, călătoria devine o adevărată aventură, căci pot deveni ţinta unor petarde lansate de pe acoperişul caselor sau din balcoane.

Ca urmare, opinia publică începe să se întoarcă împotriva acestei tradiţii anarhice, conform noului studiu al Institului Civey, care a constatat că 59,6% din germani ar fi acum favorabili unei interdicţii asupra petardelor şi focurilor de artificii în centrele marilor oraşe, comparativ cu 47% cu un an în urmă şi 37% în 2014.

În ultimul timp, populaţia manifestă totodată preocupări legate de poluarea aerului provocată de artificii. Iar unele oraşe germane, între care Hanovra şi Dortmund, au interzis deja focurile de artificii de Anul Nou, în vreme ce în Berlin se discută despre o astfel de măsură.

Sursa: Rador