DISTRIBUIȚI

680 de kilometri în 60 de zile în largul mării, fără costum de neopren. Este vorba despre o nouă reușită a înotătorului bibliotecar din Petroșani.

Inspirat de o carte, „Înotul pe înțelesul tuturor“, Avram Iancu a marcat o nouă reușită după ce a înotat pe tot cursul Dunării. De această dată, a ales ruta Sulina – Istanbul în onoarea sacrificiului lui Constantin Brâncoveanu și a Centenarului Marii Uniri.

„Am plecat de la kilometrul 0 al Dunării, de unde anul trecut s-a terminat o povestea a înotului pe întregul curs al Dunării, spre Istanbul, pentru că am vrut să dăm viață unei alte povești, de această dată pe Marea Neagră, continuând cursul de pe Dunăre. Am înotat până la Istanbul, un loc de referință, iar întregul meu efort l-am dedicat sacrificiului pe care Constantin Brâncoveanu l-a făcut într-un mod deosebit împreună cu cei patru fii ai săi. A fost un efort deosebit, dar toate aceste probleme pălesc în fața acestui sacrificiu evidențiat“, povestește Avram Iancu.

A trecut prin multe momente dificile, dar întotdeauna dorința de reușită a învins. „Pe tot parcursul au fost momente grele, chiar și aici, pe teritoriul României. Foarte multe meduze, o problemă neașteptată pentru mine. Valuri foarte mari, curenți puternici, schimbări bruște de vreme, iar pe măsură ce înaintam în deplasare și temperatura apei scădea foarte mult. Când am ajuns în Turcia și mai ales în a doua parte a traseului pe strâmtoarea Bosfor, apa a avut chiar și 15 grade Celsius și am înotat fără costum de neopren, a fost foarte, foarte dificil. Am plecat cam târziu, în 2 septembrie, pentru că sunt unele lucruri pe care nu le putem controla noi în totalitate și atunci s-a putut pleca. Am făcut câteva calcule din care a rezultat că se poate și, iată, s-a dovedit că s-a putut, dar tot a fost foarte la limită“, mărturisește înotătorul bibliotecar.

Pe ultima porțiune a traseului, timp de 2 săptămâni, a fost însoțit în caiac de scafandrul constănțean Adrian Zapis.

Text: Monica Cruceanu Comșa

Foto: facebook.com/Avram Iancu