DISTRIBUIȚI

O înregistrare în care un bărbat din Noua Zeelandă aflat într-un caiac este lovit peste faţă de o caracatiţă aruncată în direcţia acestuia de o focă a devenit virală pe reţelele de socializare, relatează joi dpa şi AFP.

Kyle Mulinder, un fotograf care documentează călătorii şi postează pe reţelele de socializare cu numele BareKiwi, se plimba cu caiacul weekendul trecut împreună cu nişte prieteni în largul localităţii Kaikoura din Insula de Sud, Noua Zeelandă, când a intrat, fără să vrea, în mijlocul unei dispute dintre o focă şi prada acesteia, o caracatiţă, precizează AFP.

În timp ce mamiferul marin se lupta să-şi ucidă prada, Kyle Mulinder s-a trezit cu caracatiţa în faţă.

Prietenul său, Taiyo Masuda, care era pe punctul de a-şi testa aparatul de filmat GoPro, a imortalizat incidentul.

„Era la destul de mare distanţă, după care a coborât în adânc şi nu am mai ştiut unde este foca, apoi, pe neaşteptate… şi-a făcut apariţia chiar lângă noi”, a povestit joi protagonistul întâmplării pentru New Zealand Herald, potrivit dpa.

Fotograful a spus că nu este sigur cine a tras spaima cea mai mare: caracatiţa, foca sau el.

După ce a scăpat cu viaţă de focă, animalul marin a rămas agăţat o perioadă de fundul caiacului.

În cele din urmă, „foca s-a îndepărtat, iar noi am vâslit în continuare, uimiţi de ceea ce se petrecuse”, a spus Mulinder.