DISTRIBUIȚI

Iubitorii rock-ului şi ai folk-ului sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică, în campingul Pădurii Dumbrava din Sibiu, unde vor concerta Compact, Timpuri Noi, Onenightstand, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Emeric Imre, potrivit unui comunicat de presă.

„Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, şi, bineînţeles, două seri cu concerte în aer liber, sunt propunerile pe care Asociaţia Sibiul de Odinioară le face celor care doresc să îşi amintească cum se petrecea în weekendurile în urmă cu 30 de ani”, promit organizatorii.

Sâmbătă, pe scenă vor urca cei de la Compact, Timpuri Noi şi Onenightstand. Duminica va fi dedicată folk-ului, la Sibiu fiind aşteptaţi Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Emeric Imre.