DISTRIBUIȚI

Atacul nuclear asupra Hiroshimei de acum 73 de ani a fost comemorat luni într-un eveniment în care autorităţile oraşului au avertizat asupra noilor tensiuni nucleare globale şi a riscului ca tragedia din 1945 să se poată repeta, transmite EFE.

„Când umanitatea nu mai vede realitatea şi uită istoria, se poate repeta o greşeală teribilă”, a afirmat primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, la ceremonia desfăşurată în acest oraş din vestul Japoniei.

În ziua de 6 august 1945, la ora locală 08.15 (23.15 GMT), bomba atomică aruncată de bombardierul american B-29 a explodat la Hiroshima, iar trei zile mai târziu, pe 9 august, un atac similar a distrus oraşul Nagasaki.

Bombele nucleare lansate la Hiroshima şi Nagasaki au făcut din Japonia singura ţară care a fost atacată cu arme atomice şi au forţat la puţin timp după aceea capitularea acesteia în Al Doilea Război Mondial.

Primarul Hiroshimei a spus că în prezent există peste 14.000 de arme nucleare şi a subliniat că în ultimele luni s-a văzut o renaştere a naţionalismului în lume şi a unor noi tensiuni nucleare care amintesc de cele din timpul Războiului Rece.

De aceea, Matsui a evidenţiat importanţa tratatului de interzicere a armelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a ONU pe 7 iulie 2017, dar care nu a fost ratificat de puterile atomice, nici chiar de Japonia.

Acest tratat a fost descris ca o „piatră de hotar istorică” de către primarul Hiroshimei, care a lăudat totodată eforturile de stopare a tensiunilor generate de testele nucleare şi balistice ale Coreei de Nord.

Bomba de la Hiroshima a provocat moartea a 140.000 de oameni în ziua bombardamentului şi în cele ce au urmat. În prezent există peste 150.000 de supravieţuitori ai acestui atac, cu o vârstă medie de 82 de ani.

În cadrul evenimentului de luni, care a inclus un moment de reculegere în memoria victimelor, ţinut la aceeaşi oră când a căzut bomba de la Hiroshima în urmă cu 73 de ani, premierul japonez, Shinzo Abe, a cerut intensificarea eforturilor globale pentru a obţine o lume fără arme nucleare.

„Nu trebuie să se repete ceea ce s-a petrecut la Hiroshima şi Nagasaki”, a arătat Abe. „Ca unică ţară care a fost lovită cu bomba atomică, avem misiunea de a ajunge la o lume fără arme nucleare. De aceea, vom promova transmiterea acestor experienţe către tineri”, a arătat el.

În aceeaşi ceremonie desfăşurată în Parcul Păcii din Hiroshima, la care au luat parte reprezentanţi diplomatici din 85 de ţări, Abe a apărat cele trei principii susţinute de Japonia în ceea ce priveşte armele nucleare (a nu le deţine, a nu le produce, a nu le cumpăra) şi a oferit bunele oficii ale ţării sale de a servi ca punte între statele cu arsenal atomic şi cele care nu posedă astfel de arme.

O comemorare similară va avea loc joi la Nagasaki, acolo unde, între alte personalităţi, este aşteptat să participe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care va sosi în Japonia marţi.

Într-un mesaj adresat cu prilejul comemorării de luni de la Hiroshima, Guterres a subliniat că ceea ce s-a întâmplat acum 73 de ani „nu poate şi nu trebuie să se întâmple din nou”.

Sursa – agerpres