DISTRIBUIȚI

Starbucks intenţionează să renunţe treptat la paiele din plastic în spaţiile sale din toate lumea până în 2020, a anunţat luni compania, citată de DPA.

În urma deciziei se va renunţa la peste un miliard de paie din plastic pe an în cele 28.000 de spaţii ale Starbucks din întreaga lume, a estimat lanţul.

Paiele din plastic de unică folosinţă sunt utilizate în principal pentru băuturile cu gheaţă de la Starbucks, care pe viitor vor fi servite în cupe cu capace cu un nou design. Băuturile Frappucino vor fi servite cu un pai din hârtie sau din plastic biodegradabil.

Starbucks deja testează paie din hârtie în spaţiile sale din Marea Britanie, în timp ce noile capace sunt utilizate în unele unităţi din SUA şi Canada.

Companiile sunt sub presiune să elimine plasticul, în condiţiile în care unele guverne şi oraşe au început campanii împotriva produselor de plastic de unică folosinţă, care produc deşeuri, poluează oceanele şi fac rău faunei marine.

Premierul britanic Theresa May şi-a anunţat în acest an intenţia de a interzice vânzarea paielor şi a beţelor de amestecat în cafea. Lanţul fast-food McDonald’s a anunţat în iunie că va pune capăt utilizării paielor de plastic în cele 1.361 de restaurante din Marea Britanie pe care le deţine.

Sursa – agerpres