DISTRIBUIȚI

Programul estival „Radio Vacanţa” începe cu un spectacol în aer liber, pe terasa Vilei nr. 1 din staţiunea Mamaia.

30 de copii talentaţi, laureaţi ai festivalurilor naţionale şi internaţionale de muzică, vor veni să cânte, sâmbătă – 23 iunie, împreună cu ascultătorii noştri, cunoscuta melodie „Aici, Radio Vacanţa!”.

Alături de ei vor evolua Ciro de Luca şi Aurelian Temişan într-un regal muzical menit să aducă bucuria unei vacanţe reuşite împreună cu Radio Vacanţa.

Spectacolul va începe la ora 19.00 şi va fi prezentat de colega noastră, Adelina Tocitu.

Programul estival Radio Vacanţa se va auzi vara aceasta începând de luni, 2 iulie, ora 10.00.