DISTRIBUIȚI

Delfinariul din Constanța a fost luat cu asalt, atât de cei mici, cât și de cei mari. Bazinul în care delfinii au făcut un adevărat spectacol a răsunat de bucuria copiilor veniți pentru a vedea simpaticele mamifere.

În minivacanța de Ziua Copilului, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii își așteaptă vizitatorii cu tarife speciale. Astfel, la Delfinariu, un bilet pentru adulți costă 20 de lei, iar pentru elevi și studenți, 5 lei. La Acvariul situat pe faleza Cazinoului din Constanța, dar și la Microrezervație, intrarea este de 8 lei pentru adulți și 2 lei pentru elevi și studenți.

Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de gratuitate.

Pentru cei care își doresc să vadă reprezentații cu leii de mare, tarifele se încadrează astfel:

– adulți – 24 de lei
– copii cu vârste 7 și 14 ani – 10 lei
– grupuri de minimum 10 elevi – 6 lei
– Copii cu vârsta sub 7 ani – gratuit
– Persoane cu dizabilități – gratuit

La Planetariu, adulții vor scoate din buzunar 4 lei, iar elevii și studenții, 1 leu. Copiii cu vârsta sub 7 ani nu au acces.
Pentru iubitorii de echitație, la ponei, tariful este de 5 lei, iar la cai, de 10 lei.

Reprezentațiile delfinilor sunt programate la orele 11.00, 14.00 și 17.00, iar leii de mare pot fi văzuți la orele 12.00, 15.00 și 18.00.

Constănțenii și turiștii care nu vor să folosească mașina personală, pot ajunge la Delfinariu, Planetariu, Microrezervație, Păsări Exotice, reprezentanții leilor de mare și centrul de echitație folosind autobuzele RATC. Prin această zonă circulă următoarele linii:

Linia 5-40: Viile Noi – Km 5 – Doraly Mall – Far – Gara CFR – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – Centrul Jean Constantin – Fantasio – Capitol – Universitatea Ovidius – Delfinariu – Pescărie – Perla – Campus Universitar;

Linia 102P: Depoul RATC – CET – Cora Brătianu – Inel 2 – Institutul de Marină – Complex Eden – Tomis 3 – City Park Mall – Delfinariu – Pescărie;

Linia 102N: Depoul RATC – CET – Cora Brătianu – Inel 2 – Institutul de Marină – Complex Eden – Tomis 3 – City Park Mall – Delfinariu – Faleză Nord.

La Acvariul din Constanța se poate ajunge cu următoarele linii de autobuz:

Linia 44: Galeriile Soveja – Obor – Vivo! Constanța – Energia – Institutul de Marină – Casa de Cultură – Tomis Mall – Fantasio – Poarta 2 Port – Poarta 1 Port;

Linia 51: Halta Traian – Inel 2 – Brick – Casa de Cultură – Tomis Mall – Fantasio – Poarta 2 Port – Poarta 1 Port;

Linia 101C: Depoul RATC – CET – Km 4-5 – Doraly Mall – Far – Abator – Gara CFR – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – Centru Jean Constantin – Fantasio – Poarta 2 Port – Poarta 1 Port.

Sursa foto și video: Facebook Delfinariu Constanța