DISTRIBUIȚI

Casa de modă Christian Dior a transformat podiumul de defilare într-un veritabil rodeo mexican, vineri, pe domeniul somptuosului castel Chantilly din Franţa, cu ocazia prezentării celei mai recente colecţii de „croazieră” a sa, într-un show spectaculos, care a inclus numeroase elemente de echitaţie, informează Reuters.

Sub o ploaie abundentă, top-modele casei Dior, care purtau ţinute de călărie complet albe, au galopat în parcul celebrului castel francez, aflat la nord de Paris şi renumit pentru tradiţiile sale ecvestre, întrucât pe domeniul său se află grajduri şi crescătorii şi sunt organizate curse de cai.

Apoi, modelele, purtând fuste de călărie asortate cu centuri din piele, au urcat pe un podium de defilare amenajat în jurul ringului ecvestru. Unele dintre top-modele au purtat jachete de călărie, corsete din piele şi chiar căşti de călărie.

Maria Grazia Chiuri, designerul principal al casei Dior, a spus că această colecţie a fost inspirată de „realismul magic” şi de un roman al scriitoarei chiliene Isabel Allende, intitulat „Casa Spiritelor”.

Rochii delicate, confecţionate în alb şi negru şi decorate cu broderii realizate din celebra dantelă de Chantilly, au făcut de asemenea parte din noua colecţie Dior.