DISTRIBUIȚI

Cantităţi masive de microparticule de plastic prezente în cursurile de apă din zonele urbane contribuie la poluarea oceanelor în timpul inundaţiilor, conform unui studiu realizat recent în Marea Britanie, citat de agenţia DPA.

Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au descoperit microparticule de plastic în toate râurile din care au prelevat probe, chiar şi în cele mai mici cursuri de apă din regiunile rurale, potrivit concluziilor publicate marţi în jurnalul Nature Geoscience.

Până la 517.000 de particule de plastic pe metru pătrat au fost înregistrate din cauza poluării în zone aflate în aval de zonele urbane.

Echipa de cercetare, condusă de Rachel Hurley, a prelevat mostre de sedimente din mai multe râuri din 40 de zone situate în nord-vestul Angliei. În urma analizelor, oamenii de ştiinţă au observat că toate mostrele prezentau o contaminare cu microparticule de plastic, inclusiv cele de sedimente din River Tame din Manchester. Acestea din urmă aveau cel mai înalt nivel de contaminare înregistrat pe Pământ, precizează sursa citată.

În urma inundaţiilor grave, nivelurile de contaminare cu microparticule de plastic de pe fundul râurilor a scăzut cu 70%. „Acest lucru demonstrează că inundaţiile pot transfera cantităţi mari de microparticule de plastic din râul urban în oceane”, se arată în studiu.

„Un aspect esenţial al abordării problemei globale a microparticulelor de plastic îl reprezintă reglementarea eficientă pentru a se asigura ţinerea sub control a surselor multiple de microparticule de plastic din bazinele hidrografice”, se notează în concluziile cercetării.

Unele microparticule de plastic sunt fabricate în mod deliberat astfel pentru utilizarea în industria cosmetică, în timp ce altele se formează în urma descompunerii materialelor din plastic de dimensiuni mai mari.

Se estimează că aproximativ 90% din cantitatea de microparticule de plastic prezente în oceane provin de pe pământ, însă contribuţia apelor râului la aceasta nu este deocamdată cunoscută.

sursa: Agerpres