DISTRIBUIȚI

Tabloul artistului olandez Vermeer ”Fata cu cercel de perlă”, una dintre cele mai celebre picturi din toate timpurile, va fi examinat de o echipă de experţi în prezenţa vizitatorilor muzeului olandez care îl găzduieşte, informează AFP.

Pictura, realizată cu aproximaţie în anul 1665, a fost examinată ultima dată în 1994, la muzeul Mauritshuis, din Haga.

”Chiar dacă o nouă restaurare nu este încă necesară, în aceşti ultimi 25 de ani au fost făcute numeroase progrese în analiza tehnică noninvazivă”, a explicat muzeul într-un comunicat.

Cercetătorii sunt fascinaţi de mult timp de acest tablou, care reprezintă o tânără cu privire enigmatică, cu o bandană albastră cu galben pe cap şi o perlă în ureche.

Există un ”număr de întrebări care au rămas fără răspuns referitoare la maniera în care Vermeer a pictat această operă şi la materialele pe care le-a folosit”, au subliniat experţii de la Mauritshuis.

În cadrul proiectului ”The Girl in the Spotlight” (”Tânăra fată în lumina reflectoarelor”), care demarează luni şi se va desfăşura timp de două săptămâni, se va apela la tehnologiile cele mai noi, precum razele X fluorescente şi microscopia digitală.

Poziţionată în interiorul unei structuri din sticlă prin care vizitatorii o pot admira, pictura maestrului olandez va fi examinată cu minuţiozitate pentru a descoperi ”pânza, pigmenţii şi uleiul” pe care artistul le-a folosit.

”Timp de două săptămâni, muzeul va găzdui unul dintre centrele de cercetare cele mai avansate din lume”, a remarcat Abbie Vandivere, responsabilul pentru cercetare în cadrul muzeului Mauritshuis.

După toate acestea, pictura va fi ”una dintre operele de artă cel mai bine documentate din lume”, potrivit experţilor muzeului.

Foarte apreciat, acest mic tablou, cu dimensiunile de 45 cm pe 50 cm, care a reprezentat sursă de inspiraţie pentru un roman şi un film cu actriţa americană Scarlett Johansson, nu pare a fi portretul unei persoane reale, ci mai degrabă reprezentarea unui personaj imaginar.

Sursa – agerpres