DISTRIBUIȚI

Devoratorii de produse tradiționale de toamnă așteaptă aproape cu sufletul la gură sezonul în care se coc legumele și fructele din care se prepară delicioasa zacuscă sau dulcețurile de prune, gutui și așa mai departe.

La început de septembrie, gospodinele conștiincioase încep să alerge precum albinele pentru a-și achiziționa cele necesare preparării bunătăților cu care vor umple cămara pentru iarnă. Și pentru că se știe cât de prețioase sunt rețetele bunicii, comunitatea online Țăranii Dobrogeni organizează pe 8 septembrie, de Sfânta Maria, la Constanța, Târgul Național de Produse Tradiționale.

Aflat la prima ediție, evenimentul reunește cultivatori de fructe și legume sau negustori de produse tradiționale din satele și comunele Dobrogene, dar și din alte județe din România. Cu toții și-au dat întâlnire în perioada 8-10 septembrie în zona în zona campusului Universităţii „Ovidius“, Aleea Universității, nr. 1.

Pe lângă produsele scoase la vânzare de vestiții producători dobrogeni și nu numai vor mai avea loc și spectacole susţinute de reprezentanţi ai etniilor dobrogene.

Organizatorii spun că evenimentul urmăreşte să ofere consumatorilor – produse naturale, de calitate iar producătorilor şi fermierilor din regiune – oportunităţi de sprijin.