DISTRIBUIȚI

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului proiecții speciale și concerte de calitate. Programul integral al ediției este disponibil aici.

Între highlight-urile ANONIMUL 14, amintim următoarele:

SONG TO SONG, cel mai recent film semnat Terrence Malick, prezentat în proiecție unică în România, la ANONIMUL, vineri, 11 august. O poveste de dragoste modernă care se desfașoară pe scena muzicală din Austin, Texas, filmul urmărește poveștile întrepătrunse a două cupluri: compozitorul BV—Ryan Gosling și cântăreața aspirantă Faye—Rooney Mara, alături de mogulul Cook—Michael Fassbender și chelnerița Rhonda—Natalie Portman. Nume importante din lumea muzicii se alătură distribuției: Iggy Pop, Patti Smith, Anthony Kiedis—solistul trupei Red Hot Chili Peppers, Florence Welch—Florence and the Machine, John Lydon—The Sex Pistols.

GOOD TIME, regia Josh Safdie și Benny Safdie, prezentat în proiecție specială la ANONIMUL, joi, 10 august și respectiv sâmbătă, 12 august. Prezentat în premieră în cadrul Competiției Oficiale Cannes 2017, filmul îi are în rolurile principale pe actorul Robert Pattinson—cunoscut publicului din seria The Twilight Saga—și pe actrița Jennifer Jason Leigh—The Hateful Eight, regia Quentin Tarantino.

Serile de proiecție vor debuta și anul acesta cu concerte susținute de Aeon Blank, Cvartetul Pontica, The Amsterdams și Gojira.

ANONIMUL 14 se va desfășura în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Cineaștilor din România și Consiliul Județean Tulcea.